de Thomas Strumberger

Majoritatea cred, că dacă îți găsești un stil unic, înseamnă să ești un arhitect de succes.

Aș vrea însă să aduc argumente împotriva ideii de a avea un stil.

Când am început ca arhitect, m-am simțit întotdeauna puțin frustrat în încercarea de a-mi găsi propriul stil. Mi se părea că există această cerere sau presiune asupra mea.

Dar iată cum stă treaba: propriul stil nu este ceva ce poți găsi de azi pe mâine. De obicei, va evolua în mod natural. Alții îți vor spune mai întâi despre stilul tău înainte ca tu însuți să îl recunoști. Este ceva ce se întâmplă pur și simplu.

Pe de altă parte, întotdeauna m-am mândrit cu faptul că nu am avut un stil anume. Mai ales prin natura profesiei mele. Îmi place să rezolv probleme, de obicei pentru persoane care au anumite așteptări și pretenții.

Atunci când încep un proiect, tot ce contează este să vin cu cea mai bună soluție posibilă pentru client.

În calitate de arhitect, am considerat întotdeauna că nu fac parte din cei care sunt definiți de "stil". Întotdeauna mi-a plăcut diversitatea iar liantul muncii mele a devenit elementul cheie: "atmosfera". Pentru că farmecul unei case rezidă din intimitatea și atmosfera ei.

"La ce ne referim atunci când vorbim de calitate în arhitectură? Este o întrebare la care nu am nici o dificultate în a răspunde.

Calitatea în arhitectură reprezintă pentru mine capacitatea unei clădiri de a mă emoționa. Ce anume mă emoționează? Cum aș putea introduce asta în munca mea?

Un cuvânt pentru asta este atmosfera."

-Peter Zumthor

Dar, în cele din urmă, oricât de mult îmi place să cred în "a nu avea un stil" - știu că am un anumit stil, iar acesta se reflectă în unele dintre proiectele mele.

Vedeți, a avea un stil propriu este imposibil de evitat. Dar îmi place să-mi văd "stilul" mai degrabă ca pe o definiție a modului în care îmi abordez munca. Cum lucrez cu oamenii, cum obțin rezultate și cum rezolv probleme.