June 4, 2025

Cum oprești umezeala la o casă veche. Fără promisiuni false

De ce scriu despre asta? Pentru că mi-a fost pusă întrebarea de mai multe ori, ultima dată chiar acum câteva zile. E o problemă care apare des, mai ales când preiei o casă veche și ai impresia că doar zugrăvești și ai terminat. Din păcate, nu e chiar așa simplu.

1. De unde vine umezeala?
E important să afli cauza, nu doar să ascunzi urmele. Poate fi:
apa care urcă din sol, prin pereți,
apa de ploaie, care pătrunde din afară,
condens, din cauza aerului umed și neventilat,
țevi sparte sau scurgeri ascunse în pereți.

Un aparat simplu, numit higrometru, poate ajuta la măsurarea umidității în pereți. Dar uneori e nevoie și de ochiul unui specialist.

2. Ce poți face concret
Pentru apa din sol: Se pot face injecții speciale în perete sau se folosește o tencuială care lasă peretele să respire și ajută la evaporare.
Pentru umezeala de afară:
 • Verifică burlanele și acoperișul – apa de ploaie trebuie dusă departe de casă, nu lăsată să băltească la bază.
 • Dacă ai trotuar de beton în jurul casei, uită-te după fisuri – apa se infiltrează exact prin ele și pătrunde lângă fundație.
 • Uneori e nevoie de un drenaj perimetral: o rigolă cu pietriș și tub de dren, plus o folie hidroizolantă între perete și pământ.

Pentru condens: Ajută mult să aerisești des, dar uneori e nevoie de un sistem de ventilație mecanică sau de un dezumidificator.

3. Ce să NU faci niciodată
Nu pune polistiren peste un perete umed. Blochezi umezeala în interior și, în timp, peretele se degradează și apar ciuperci sau mucegai.

4. O soluție inteligentă
Dacă vrei o variantă eficientă și curată, există plăci din calciu-silicat. Se montează direct pe perete, absorb umezeala, o eliberează treptat și chiar oferă o oarecare izolație. Plus că mucegaiul nu prea are șanse pe ele.



Dacă dorești mai multe informații sau acel "ochi de specialist", trimite un mesaj și găsim soluția.

April 27, 2025

Acasă

Îți petreci ani visând la casa perfectă. Când în sfârșit deschizi ușa, ceva nu se leagă. Culorile sunt corecte. Mobilierul e nou. Dar nu simți că ai ajuns „acasă”.

De ce? Pentru că majoritatea caselor nu sunt proiectate pentru cine ești tu. Sunt proiectate să arate bine în poze.

Când spațiul tău nu reflectă cine ești, începi să te simți ca un oaspete în propria viață.
În fiecare zi, lucruri mici – lumina, texturile, mirosul casei – îți șoptesc că lipsește ceva esențial.

Și în timp, acea lipsă devine oboseală. O dorință mocnită de a reîncepe. De a fugi. De a reconstrui.
O casă ar trebui să fie sanctuarul tău, nu o altă sursă de stres.

Un spațiu bun nu îți ia energie, ci îți oferă siguranță și confort.
Un „acasă” autentic începe întotdeauna cu cine ești și cum te simți, iar datoria arhitectului este de a crea spații în care să te simți bine.

February 15, 2025

Puterea limitării

Creativitatea nu vine din haos. Nici din libertate absolută.
Ci din tensiunea dintre dorință și constrângere.

Cu cât spațiul e mai strâns, cu atât vocea devine mai clară.

Yves Klein a ales un singur albastru.
Nu din lipsă de opțiuni.
Ci din abundență de intenție.

Această alegere nu l-a restrâns. L-a definit.

Designerii aleg grile fixe, palete restrânse, reguli clare.
Nu pentru că nu pot altfel.
Ci pentru că în limite apare forma.
În limite apare stilul.

Autenticitatea nu e ceea ce se întâmplă când nu ai reguli.
Ci ceea ce rămâne după ce le alegi.

January 28, 2025

Cum să alegi clienții potriviți pentru o colaborare de succes

Într-un birou mic și independent, succesul nu vine din a accepta orice proiect, ci din a face alegeri corecte. Uneori, alegerea clienților cu care colaborezi poate părea dificilă, dar este esențială pentru a-ți proteja timpul și energia, pentru a oferi rezultate excelente și pentru a construi relații de lungă durată.

Cine sunt clienții „potriviți” și cei „problematici”?

De-a lungul timpului, am învățat că nu toți clienții sunt la fel. Există anumite tipologii care, deși pot părea potrivite la prima vedere, nu aduc întotdeauna valoare relației de colaborare. Iată câteva exemple:

  1. Nerăbdătorii cronici
    Sunt cei care vor ca totul să fie gata „ieri”. Deși înțelegem că unele proiecte pot avea termene stricte, presiunea constantă poate duce la compromisuri în calitate. Vrem să oferim rezultate excelente, așa că preferăm să alocăm timpul necesar fiecărui proiect.
  2. Cei care nu apreciază munca noastră
    Este important să avem clienți care înțeleg și apreciază procesul creativ. Când respectul reciproc nu există, colaborarea devine dificilă și nu ajută niciuna dintre părți să evolueze.
  3. Cei care nu sunt transparenți sau nu își onorează angajamentele
    O bună colaborare se bazează pe transparență și încredere. Dacă o persoană nu este deschisă sau întâmpină dificultăți în a respecta termenele sau plățile, lucrul împreună devine complicat și poate crea tensiuni inutile.

Când să spui „nu” cu respect

Uneori, decizia de a colabora sau nu cu un client nu este simplă. În astfel de cazuri, cel mai bun răspuns este „nu mi se pare potrivit”. Acest refuz nu este personal, ci un mod de a asigura că orice proiect în care te implici este unul care se aliniază valorilor tale și care poate aduce rezultate de calitate.

Refuzul nu trebuie să fie însoțit de explicații detaliate, dar este important să rămâi politicos și respectuos. Simplu și direct, fără complicații.

Cum îți protejezi valoarea prin alegeri inteligente

Limitează-ți opțiunile pentru a crea valoare. Atunci când alegi cu grijă proiectele și clienții, îți protejezi timpul și resursele, dar, mai important, îți poți concentra energia pentru a oferi soluții cu adevărat remarcabile. Aceasta nu este o decizie ușoară, dar este o lecție învățată din experiență. Am învățat că succesul vine din a ne dedica doar acelor proiecte care aduc valoare reală, atât pentru noi, cât și pentru clienții noștri.

Fii deschis să spui „nu” atunci când intuiția îți spune că ceva nu este potrivit – și în același timp, fii pregătit să îmbrățișezi oportunitățile care te vor ajuta să crești.

"BY LIMITING CHOICE YOU CAN CREATE VALUE"

Și am învățat acest lucru pe calea cea mai grea.

November 16, 2024

De ce să ai un șemineu în casă?

Cu puțin timp in urmă, stăteam la o cafea cu Eugen Coman, specialist in șeminee. Am vorbit despre cum un șemineu poate schimba complet o locuință. Nu doar că incălzește camera, dar creează și o atmosferă aparte.

Un șemineu nu este doar o sursă de căldură, ci un element central al casei. Imaginează-ți o seară de iarnă: flăcările trosnesc ușor, tu stai cu o carte sau o cană de ceai, iar totul în jur e liniște.

Foarte pe scurt. Ce tip de șemineu ți se potrivește?

Dacă locuiești la casă sau la apartament, există opțiuni pentru fiecare:

  • Pe lemne: potrivit pentru cei care iubesc farmecul tradițional.
  • Pe gaz: perfect dacă vrei ceva modern și ușor de întreținut.
  • Electric: ideal pentru apartamente, fără necesitatea unui coș de fum.
  • Bioetanol: ecologic, cu design minimalist, dar mai mult decorativ.

De reținut este că unele șeminee, cum sunt cele pe lemne sau gaz, pot fi conectate și la sistemele de încălzire ale casei, cum ar fi caloriferele sau încălzirea în pardoseală. Acestea prin urmare nu vor imbunătăți doar confortul ci vor contribui semnificativ la reducerea consumului energetic.

Șemineul poate transforma complet un spațiu. Pe lângă funcționalitate, devine un loc de adunare pentru familie și prieteni. Nu contează dacă alegi unul modest sau unul mai sofisticat. Important este să fie adaptat stilului tău de viață și să creeze acel colț de confort pe care îl cauți.

Dacă te gândești să adaugi un șemineu, scrie-mi. Hai să vedem ce se potrivește cel mai bine în casa ta!

September 2, 2024

Cum alegi o locuință din perspectiva unui arhitect

Cu puțin timp in urmă, am avut ocazia să discut despre „Cum alegi o locuință din perspectiva unui arhitect” la întâlnirea agenților imobiliari din Timișoara. Iată câteva idei esențiale pe care le-am abordat. Desigur, acestea sunt prezentate doar parțial, fiind imposibil să redau întreaga prezentare de o oră într-un articol.

Achiziționarea unei locuințe reprezintă una dintre cele mai importante investiții din viața fiecărei persoane. Dar ce trebuie să căutăm atunci când cumpărăm o casă? Într-o abordare din perspectiva unui arhitect, este esențial să luăm în considerare mai multe criterii pentru a ne asigura că facem alegerea potrivită. Iată câteva aspecte fundamentale de care trebuie să ținem cont:

De ce merită să cumpărăm o locuință?

Un acoperiș deasupra capului este mai mult decât o simplă necesitate; este o investiție în siguranță, confort și un sentiment profund de apartenență. O locuință ideală nu trebuie doar să ofere adăpost, ci să fie un spațiu care să ne reflecte personalitatea și să ne ofere un sentiment de autenticitate.

Casa ideală este cea în care nu trebuie să ne facem griji constante. Ar trebui să fie un loc în care să ne putem relaxa, să ne reîncărcăm bateriile și să ne simțim bine. Nu trebuie să fie mai mare decât necesar, ci să fie amenajată astfel încât să ne facă să ne simțim așa cum dorim noi să ne simțim.

Petrecem aproximativ 60% din timp acasă, așa că spațiul de locuit este extrem de important. O locuință bine gândită ne poate influența starea de bine și nivelul de confort. Este esențial să alegem un spațiu care nu doar că ne place vizual, dar care ne oferă și o experiență plăcută din punct de vedere emoțional și funcțional.

Datoria arhitectului este de a crea spații în care să ne simțim așa cum dorim noi să ne simțim.

Cartierul și locul

Înainte de a lua o decizie, trebuie să evaluăm cartierul și împrejurimile. Ce facilități sunt disponibile în apropiere? Există parcuri, creșe, grădinițe, magazine, piețe sau locuri sociale? Comunitățile fericite sunt cele care au acces la aceste facilități.
De asemenea, este important să ne gândim la aspectele vizuale și auditive ale drumului către casă. Verificați nivelul de poluare fonică, mirosurile și calitatea aerului.

Alte aspecte de luat în considerare includ conexiunile de transport public și timpul necesar pentru a ajunge la locul de muncă sau alte destinații importante. Proximitatea față de zone verzi, cum ar fi pădurile și cursurile de apă, poate adăuga un plus de valoare.

Ce vezi pe drumul tău către casă?
In cartierele sănătoase, oamenii se strâng și socializează. Este unul din secretele de a trăi "100 de ani buni".

Clădirea

Aspectele structurale ale clădirii sunt esențiale. Orientarea casei poate influența nivelul de lumină naturală și eficiența energetică. Verificați sistemul structural pentru a evita problemele comune, cum ar fi defectele ascunse care pot apărea ulterior.
Designul și compartimentarea sunt la fel de importante; un plan flexibil poate oferi mai multe opțiuni pentru adaptarea spațiului în funcție de nevoile viitoare. Nu uitați să luați în considerare și vecinii, deoarece interacțiunile cu aceștia pot influența experiența de locuire.

Spațiul

Un cuplu are nevoie de intimitate. De exemplu, în cazul în care aveți adolescenți, este important să aveți spații in care să vă puteți retrage cu partenerul. Lumina naturală, acustica și senzația generală a spațiului sunt factori care contribuie la confortul zilnic. Casa ideală nu trebuie să fie nici prea mare, nici prea mică. Scopul este să avem cât mai puține griji legate de întreținere și adaptabilitate.

O cameră orientată spre nord comparativ cu o cameră orientată spre sud-est.
Casa ideală este cea in care nu trebuie intervenit aproape deloc.
Un cuplu are nevoie de intimitate, iar cea mai sensibilă perioadă este când copilul devine adolescent. (The Happy Show, S. Sagmeister)

Sustenabilitate

Într-o lume din ce în ce mai preocupată de mediu, sustenabilitatea joacă un rol crucial. O casă trebuie să fie construită "corect". 80% din sustenabilitatea unei clădiri se obține prin orientarea ei față de toate influențele naturii și studierea formei.

Casă autentică, sustenabilă și adaptată la zona geografică.

Buget

Bugetul este un aspect inevitabil în alegerea unei locuințe. În funcție de resursele financiare, puteți opta pentru soluții care variază de la minim, mediu, premium sau high-end . Este important să abordați acest aspect cu delicatețe, pentru a găsi un echilibru între costuri și calitate. Unele case pot avea o valoare incredibilă chiar și cu trecerea timpului.

Casa fanului NBA, James F. Goldstein evaluată la peste 100 milioane dolari.

Concluzii

Alegerea unei locuințe este o decizie complexă care implică mai multe considerații esențiale. De la calitatea construcției și designul spațiului până la locație și sustenabilitate, fiecare detaliu contribuie la crearea unui cămin care să vă ofere siguranță și confort. Un arhitect poate vedea de cele mai multe ori dacă o investiție este justificată sau nu. Imaginiea de mai jos servește ca un exemplu. Un pod abandonat, aparent greu de evaluat daca se pretează unei funcțiuni de locuire sa nu. Rezultatul insă ne dovedește că lucrurile bine gândite pot crea valoare.

Proiect executat arhitectură & design interior de Strumberger Architekten.

August 16, 2024

Arhitectura care ne încarcă sufletul

Arhitectura emoțională e despre cum ne simțim în spațiile în care trăim.

Nu mai vorbim doar de pereți și acoperișuri, ci de locuri care ne influențează starea de bine. Un spațiu gândit cu grijă poate transforma total experiența de locuire, creând o conexiune profundă între oameni și mediul lor.

Conexiunea cu natura e esențială. Când aduci natura în casă – fie prin lumină naturală, plante sau deschideri către peisajul exterior – se întâmplă ceva magic. Aceste elemente aduc calm și echilibru, ajutându-ne să ne simțim mai conectați cu lumea din jur. Materialele joacă și ele un rol crucial. Lemnul, piatra, textilele naturale aduc căldură și intimitate, în timp ce metalul și sticla oferă claritate și modernitate. Fiecare textură evocă emoții diferite.

Lumina și culoarea modelează starea de spirit într-un spațiu. Tonurile calde și lumina difuză induc relaxare, în timp ce culorile vibrante și lumina directă stimulează energia și creativitatea. Atunci când un spațiu reflectă personalitatea celor care locuiesc în el, devine mai mult decât un simplu loc de stat – devine o extensie a identității lor, un loc unde se simt cu adevărat acasă.

În esență, arhitectura emoțională nu este doar despre funcționalitate. E despre cum ne simțim în locurile în care trăim, cum spațiul devine parte din noi și ne influențează viața de zi cu zi. Când designul e făcut cu atenție la detalii și la nevoile emoționale ale locuitorilor, locuințele devin mai mult decât simple adăposturi – devin locuri care ne hrănesc sufletul.

June 24, 2024

Sfaturi esențiale pentru un living modern și funcțional

1. Evită să cumperi mobilă asortată în seturi complete; combină diferite texturi și materiale pentru un aspect mai interesant și rafinat.

2. Organizează camera de zi în jurul unei zone de socializare, nu în jurul televizorului, pentru a promova interacțiunea și confortul în familie.

3. Integrarea unei singure plante mari poate aduce o notă de prospețime și eleganță în cameră, înlocuind astfel multiple plante mici care pot crea o senzație de aglomerare.

4. Asigură-te că dimensiunea covorului este potrivită: canapeaua ar trebui să aibă picioarele din față pe covor, iar mobilierul mai mic să fie complet pe covor sau în afara lui, pentru a echilibra spațiul vizual.

5. Adaugă perne de diferite dimensiuni, materiale și culori pentru a îmbogăți designul livingului și pentru a aduce un plus de confort.

6. Instalează prize joase pe ambele părți ale canapelei pentru a facilita accesul la lămpi de lectură și alte dispozitive, fără a afecta aspectul estetic al camerei.

7. Planifică amplasarea routerului, modemului și a altor dispozitive tehnologice în avans; ascunde cablurile în tavane false sau în pereți pentru a menține ordinea și curățenia în living.

8. Optează pentru mobilier de dimensiuni standard în loc de piese prea mici, chiar dacă spațiul este limitat; o canapea de dimensiuni adecvate poate fi preferabilă unei măsuțe de cafea pentru a maximiza confortul și utilitatea spațiului disponibil.

October 27, 2023

From zero to Hero

În urmă cu câteva zile, am avut privilegiul de a împărtăși povestea mea, "from zero to Hero," în domeniul arhitecturii, în cadrul evenimentului Business Network International - Timișoara.

A fost o experiență inspiratoare, și aș dori să împărtășesc câteva aspecte cu voi.

Atunci când am început acest drum (10+ ani), aveam doar o pasiune puternică pentru arhitectură, dar foarte puține cunoștințe și resurse la dispoziție. Nu știam încotro să mă îndrept. Nu știam ce stil de arhitectură mă reprezintă. Nu aveam niciun indiciu despre procedurile de lucru sau aspectele antreprenoriale iar înțelegerea faptului că a fi un bun arhitect nu este suficientă a fost un moment de maturizare.

Am inceput să caut. Am depus eforturi susținute, investind mult timp și energie în căutarea răspunsurilor. Am învățat să identific care este stilul meu de lucru și pentru cine lucrez cel mai bine. M-am preocupat de organizarea timpului meu, evitând astfel stresul și agitația în care pot cădea alți colegi din breaslă.

Întrebările cheie cu care am fost nevoit să mă confrunt au fost de natură profundă. - Ce mă diferențiază de ceilalți? Cine sunt clienții ideali, dar și cei pentru care nu aș lucra niciodată? Care este misiunea unui arhitect și ce înseamnă arhitectură de calitate?

Am dezvoltat un proces de lucru eficient și am încercat să-mi conturez viziunea pentru viitor. Totodată, m-am întrebat cum aș face arhitectura dacă nu ar fi o necesitate financiară.

Acestea sunt doar câteva dintre provocările și întrebările cu care am de-a face în această călătorie constantă de autodescoperire.

Dacă am reușit sau nu, rămâne subiect de discuție. Cu toate acestea, mă simt bine, pentru că fac ceea ce iubesc. Și încurajez fiecare dintre voi să vă urmați visele și să nu vă opriți în fața provocărilor. Drumul către succes poate fi dificil și neclar la început, dar cu devotament, perseverență și învățare constantă, putem atinge vârfurile pe care cu toții ni le-am propus.

October 14, 2023

10 Cărți despre Arhitectură & Design pe care merită să le adaugi pe lista ta de lecturi

Aceste cărți oferă o gamă largă de perspective și informații despre arhitectură și design, de la teorie și principii fundamentale până la aplicații practice și inspirație creativă. Le recomand cu căldură tuturor celor interesați de aceste domenii.


Tadao Ando: Complete Works

Tadao Ando (n. 1941) este cel mai renumit arhitect japonez și un designer cu o reputație internațională impresionantă. Acest catalog complet al operei lui Ando examinează în detaliu mai mult de 100 de clădiri și proiecte, toate ilustrate cu desene, schițe, planuri și alte materiale din propriul său studio. Francesco Dal Co introduce această analiză exhaustivă, care acoperă de la cele mai mici case private ale lui Ando din anii 1970 până la comisioane majore precum Biserica de pe Apă din Hokkaido (1988), Pavilionul Japonez pentru Expo 92 din Sevilla și Muzeul de Artă Contemporană Naoshima (1992). Un interviu revelator cu Ando, realizat de Hiroshi Maruyama, însoțește o serie de eseuri despre arhitectura lui Ando scrise de critici internaționali respectați, printre care Peter Eisenman, Kenneth Frampton, Tom Heneghan și François Chaslin, împreună cu scrieri ale lui Ando însuși.


The Architect's Home

Cel mai mare provocare în proiectarea locuințelor constă în negocierea echilibrului delicat dintre estetică și dorințele personale ale locuitorilor. În timp ce este important ca structura să reflecte viziunea și stilul arhitectului, clientul trebuie să se simtă în cele din urmă acasă sub acoperiș. Este deosebit de interesant, așadar, să examinăm casele pe care arhitecții le creează pentru ei înșiși. Dacă casele reflectă personalitatea proprietarilor lor, atunci locuințele proprii ale arhitecților sunt ca niște autobiografii. Locația, amenajarea, stilul, iluminatul, arta, mobilierul - fiecare detaliu adaugă culoare la poveste. Fiecare dintre aceste locuințe, prezentate de la A la Z după arhitect, vorbește mai mult despre designerul său decât oricare altă clădire ar putea să o facă.


Dieter Rams: The Complete Works

"Este foarte posibil ca dacă te-ai ras cu un aparat de ras electric, ți-ai uscat părul cu uscător de păr sau ai aprins o țigară în ultimii 60 de ani, să datorezi o recunoștință lui Dieter Rams." - New York Times Realizat în strânsă colaborare cu Rams însuși, acest catalog rațional este referința supremă cu privire la unul dintre cei mai influenți designeri de produse din toate timpurile.

Dieter Rams este unul dintre cei mai influenți designeri de produse ai secolului al XX-lea, care, timp de peste șaizeci de ani, a definit aspectul, senzația și funcția unora dintre cele mai iubite produse de consum din lume. Utilizând cele 'zece principii pentru un design bun' ca filosofie și practică pentru îmbunătățirea industriei într-un mod mai holistic și responsabil, Rams are o reputație strălucită cu rezonanță globală. Această carte extraordinară formează un catalog rațional al fiecărui produs pe care Rams l-a proiectat în viața sa - o adevărată celebrare a contribuției sale semnificative la domeniul designului industrial și al produselor. Cu 300 de ilustrații color, cartea este organizată cronologic, fiecare produs fiind însoțit de o descriere detaliată și o specificație detaliată, făcând aceasta ghidul de referință suprem pentru fanii lui Rams și un complement ideal pentru bestsellerul global Phaidon, "Dieter As Little Design as Possible".


Eames

"Totul se leagă în cele din urmă - oamenii, ideile, obiectele, și așa mai departe... calitatea legăturilor este cheia calității în sine." Charles Eames

"...totul depinde întotdeauna de altceva." Ray Eames

Nimic nu exprimă mai bine perfecționismul modernist decât designul creat de Eames. Deși sunt cunoscuți în principal pentru mobilierul lor, celebrul cuplu compus din Charles și Ray Eames (născuți în 1907 și, respectiv, 1912, și decedați în 1978 și, respectiv, 1988) au fost pionieri în domeniul arhitecturii, designului industrial, fotografiei și cinematografiei, pe lângă mobila lor emblematică.

Această lucrare acoperă toate aspectele carierei lor prestigioase, de la primele lor experimente cu mobilierul și modelele din placaj muls la "Case Study Houses" (Case de Studiu), precum și creațiile lor pentru Herman Miller și filmele lor, cum ar fi scurtmetrajul "Powers of Ten" (Puterea Zecilor), care a inspirat mulți artiști.


La Fábrica, Ricardo Bofill

La Fábrica este una dintre cele mai iconoclaste creații ale lui Ricardo Bofill. O fostă fabrică de ciment situată în apropierea Barcelonei, descoperită întâmplător în timpul unei plimbări cu mașina, clădirea a devenit centrul vieții arhitectului catalan târziu, servind atât ca locuință cât și ca sediu al practicei sale începând din 1973. Aici, Ricardo a creat un univers propriu, scoțând la iveală formele de beton sub ani de praf și fum, încurajând revenirea naturii în structură și ajustând echilibrul dintre scala sa monumentală și o sensibilitate umană delicată, fiind unul dintre primele exemple de reutilizare a unei clădiri industriale - și încă se schimbă.

Această nouă ediție extinde cartea pe care am publicat-o inițial în 2018, prezentând imagini exclusive din arhiva RBTA și o selecție extinsă de fotografii realizate de Nacho Alegre în vizitele sale la La Fábrica în ultimul deceniu. S-a întors în noiembrie 2022 pentru a documenta clădirea în starea sa actuală, încheind cartea cu 32 de pagini de imagini nevăzute altfel - un portret al celei mai iubite lucrări a lui Ricardo într-un moment de transformare profundă. Cu o introducere de Pablo Bofill, cartea include și un interviu cu Ricardo însuși realizat de arhitecții din Barcelona, Arquitectura-G și Guillermo López, o versiune extinsă a conversației publicată inițial în numărul 11 al revistei Apartamento.


Tom Kundig: Houses

Lucrările arhitectului Tom Kundig din Seattle au fost numite atât sălbatice și rafinate, cât și super-lucrate și calde. Proiectele lui Kundig, în special casele sale, combină în mod unic aceste două seturi de caracteristici aparent disparate pentru a produce unele dintre cele mai inventive structuri găsite în lumea arhitecturii astăzi. Lucrările internațional aclamate ale lui Kundig sunt inspirate atât de structurile industriale cu care a crescut în Pacific Northwest, cât și de culturile vii de meșteșuguri care se dezvoltă acolo. Clădirile sale îmbină în mod unic sensibilități industriale și materiale precum oțelul Cor-ten și betonul cu o înțelegere intuitivă a scară. Așa cum spune Kundig, "Ideea este indivizibilă de fabricație, indivizibilă de materialele utilizate." Tom Houses prezintă cinci proiecte în detaliu, de la schițele lor conceptuale inițiale până la detaliile lor intime finalizate cu dragoste. Casele lui Kundig reflectă un proces colaborativ susținut și activ între designer, meșteri și proprietari, rezultând în case care dau viață intențiilor arhitectului, materialelor utilizate și liniilor de o frumusețe de neuitat.


The Monocle Guide to Cosy Homes

Această carte Monocle ne învață cum să transformăm o casă într-un cămin. Este atât un ghid practic, cât și o sursă excelentă de inspirație. Ghidul Monocle pentru Case Acasă ne prezintă interiorul, mobilierul și locurile despre care trebuie să știm, împreună cu portretele oamenilor care pot face ca totul să devină realitate.

Ghidul Monocle pentru Case Acasă sărbătorește durabilul și semnificația prin intermediul unei colecții de locuințe care spun o poveste. Majoritatea cărților de arhitectură și design interior arată case perfect polizate, îngrijite până la punctul în care este greu să-ți imaginezi că cineva locuiește cu adevărat acolo: aceste cărți par să rateze ideea că casele sunt menite să fie locuite. Ele ar trebui să poată suporta zgârieturi și lovituri și să facă parte dintr-o comunitate, fie că este vorba despre un zgârie-nori din Chicago sau de coasta însorită a Australiei. Deci, care sunt cele mai bune locuri pentru a-ți construi un cămin? Care sunt satele, litoralele, munții, orașele și localitățile care te-ar face să te stabilești acolo? Ghidul Monocle pentru Case Acasă răspunde la aceste întrebări printr-un sondaj fotografic global al unei largi varietăți de locuințe. Fie că accentul este pus pe o reședință izolată în arhipelagul suedez sau pe o locuință luxuriantă din Rio de Janeiro, sau pe diferența dintre a locui în Tokyo și Toronto, această carte găsește echilibrul perfect între inspirație și practică.

Cartea este un sondaj al tuturor aspectelor de care aveți nevoie pentru a vă construi locuința visurilor voastre, oferind informații despre cele mai bune cartiere, arhitecți și creatori din întreaga lume. De la proprietarii de magazine de design la grădinarii cu acoperișuri verzi, Ghidul Monocle pentru Case Acasă vă introduce la oameni interesanți cu idei menite să dureze. Ilustrațiile distinctive Monocle punctează conținutul bogat și detaliat al cărții. Prin intermediul fotografiei impresionante, Ghidul Monocle pentru Case Acasă vă oferă și o privire asupra vieților care se dezvoltă în aceste apartamente, vile și case de vacanță, arătând că aceste locuințe sunt vii și tocmai acesta este aspectul care le face speciale. Aceasta este o carte la care veți reveni de nenumărate ori - este o carte despre calitatea vieții.


Soft Minimal: Norm Architects: A Sensory Approach to Architecture and Design

Crearea spațiilor de către Norm Architects, cu simplitatea lor umană, generează medii care se simt la fel de bine pe cât arată. Ghidați de idei de bine, esența stilului Norm Architects constă în bogăție îndrumată de restricții, simplitate însuflețită de căldură, complexitate amplificată de ordine.

Fie că este vorba despre arhitectură, design interior sau mobilier, brandul unic de soft-minimalism al lui Norm vorbește atât minții, cât și trupului, creând spații pentru oameni. Prima monografie a lui Norm Architects, "Soft Minimal," este o curațenie a propriilor lor lucrări care i-au făcut figuri-cheie ale designului nordic. Cartea prezintă proiecte rezidențiale și comerciale în întreaga Scandinavie, Italia și Japonia, pe măsură ce Norm reflectă asupra tradițiilor nordice, principiilor moderniste și importanței materialelor naturale. Explorând un proces creativ care face ca vizualul să vorbească la toate simțurile, cartea devine informativă, inspirațională și profund poetică.


The Kinfolk Home: Interiors for Slow Living

Când cartea The Kinofolk Table a fost publicată în 2013, a schimbat modul în care cititorii din întreaga lume gândeau despre adunările mici. În această continuare mult așteptată, fondatorul Kinfolk, Nathan Williams, arată cum adoptarea acelorași principii - încetinirea ritmului, simplificarea vieții și dezvoltarea comunității - vă permite să creați un spațiu de locuit mai atent, frumos și intim.

Kinfolk Home îi duce pe cititori în interiorul a 35 de case din întreaga lume, de la Statele Unite, Scandinavia, Japonia și dincolo de ele. Unii au construit case urbane moderne după planuri, în timp ce alții își îngrijesc cu grijă istoria lungă a casei lor. Ceea ce au în comun toate aceste spații este că au fost asamblate cu atenție, încet și cu o mare intenție. Cu fotografii atrăgătoare și profiluri, interviuri și eseuri cuprinzătoare, fiecare tur al casei este garantat să inspire.


Peter Zumthor 1985-2013: Buildings and Projects

Peter Zumthor, laureatul Pritzker din 2009, este unul dintre cei mai cunoscuți arhitecți ai zilelor noastre. Este larg admirat pentru precizia și meticulozitatea sa, creând clădiri care răspund locației și funcției lor și care sunt remarcabile atât pentru materialele lor, cât și pentru calitatea atmosferică a spațiilor pe care le înconjoară.

Această prezentare cuprinzătoare în cinci volume a lucrărilor sale până în prezent prezintă patruzeci și trei de clădiri și proiecte, inclusiv unele care nu au fost publicate niciodată înainte. Pe 856 de pagini, cu peste 750 de fotografii, planuri, schițe, desene și acuarele, și cu texte scrise de Peter Zumthor special pentru această monografie, documentează o gamă largă de proiecte, de la clădiri de renume mondial până la unele care nu au părăsit niciodată stadiul de schiță.

Înscrie-te pe lista mea personală de email și rămânem în legătură.


Un email pe lună, acces nelimitat în *mintea mea*
Alătură-te celor 1.000+ abonați. Fără bruiaj & fără stres. 

★★★★★
"Blend fin între inovație, idei indrăznețe, poezie și organizare

★★★★★
"Blend fin între inovație, idei indrăznețe, poezie și organizare

★★★★★
"Blend fin între inovație, idei indrăznețe, poezie și organizare

Când e momentul, putem vorbi.

©2026 STRUMBERGER ARCHITEKTEN

q

CONTACT

Strada Paris nr.2, Timișoara
Email: thomas@strumberger.ro
Tel: +40 752 271707

bookcover
cards
consultanta-2
TM-1